Tipuri de vize şi scopurile deplasării pe teritoriul României
Viza este autorizaţia materializată prin aplicarea unui colant pe un document de trecere a frontierei de stat valabil sau, după caz, pe fila separată pentru aplicarea vizei volante, care conferă titularului dreptul să solicite tranzitul aeroportuar, tranzitul ori şederea temporară în România, pentru o perioadă determinată. Potrivit prevederilor legale, reprezentanţii Poliţiei de Frontieră Române solicită, fiecărui străin, să dovedească îndeplinirea condiţiilor de intrare şi de şedere în România. Dacă îndeplinirea acestor condiţii nu este probată, străinului i se poate refuza intrarea în România, chiar dacă el deţine o viză valabilă.
Cererea de viză se depune la misiunile diplomatice sau oficiile consulare ale României din străinătate, în a căror circumscripţie solicitantul îşi are domiciliul sau reşedinţa, iar în cazuri deosebite, urgente, la misiunile diplomatice sau oficiile consulare ale României din statul pe al cărui teritoriu solicitantul se află legal.
Viza română este acordată în funcție de:
Durata șederii
Scurtă ședere (90 de zile în decursul oricărei perioade de 180 de zile / fără posibilitatea prelungirii);
Lungă ședere (cu prelungire ulterioară printr-un permis de ședere);
Scopul deplasării:
Viza de tranzit aeroportuar ( simbol A)
Viza de tranzit aeroportuar este autorizaţia acordată de misiunile diplomatice sau oficiile consulare ale României, care permite străinului să treacă prin zona internaţională de tranzit a unui sau mai multor aeroporturi româneşti, fără a intra pe teritoriul statului român, cu ocazia unei escale sau a unui transfer între două tronsoane ale unui zbor internaţional. [pentru documente necesare, click aici]
Viza de tranzit ( simbol B)
Este viza care permite unui străin să tranziteze teritoriul României. Viza de tranzit poate fi eliberată pentru unul, două sau mai multe tranzituri, fără ca durata fiecărui tranzit să depăşească 5 zile. [pentru documente necesare, click aici]
Viza de scurtă ședere (simbol C)
Permite străinilor să solicite intrarea pe teritoriul României pentru alte motive decât imigrarea, în vederea unei şederi neîntrerupte sau a mai multor şederi a căror durată să nu depăşească 90 de zile în decursul oricărei perioade de 180 de zile. Acest tip de viză poate fi eliberat cu una sau cu mai multe intrări.
Dreptul de şedere pe teritoriul României conferit străinului prin viza de scurtă şedere nu poate fi prelungit.
Viza de scurtă şedere se acordă pentru următoarele scopuri:
Viza de scurtă ședere cu scopul misiune (simbol C/M) - se acordă srăinilor care, pentru raţiuni ce ţin de funcţia lor politică, administrativă sau de utilitate publică, trebuie să se deplaseze în România. Acest tip de viză se eliberează străinilor care îndeplinesc funcţii în cadrul guvernelor, administraţiilor publice sau organizaţiilor internaţionale, precum şi pentru cei care, prin scopul şederii lor în România, prezintă interes pentru relaţiile dintre statul român şi statul de apartenenţă. Acest tip de viză se poate elibera şi membrilor de familie care îi însoţesc pe aceştia. [pentru documente necesare, click aici]
Viza de scurtă ședere cu scopul turism (simbol C/TU) - se acordă străinilor care urmează să călătorească în România pentru motive turistice. [pentru documente necesare, click aici]
Viza de scurtă ședere cu scopul vizită (simbol C/VV) - se acordă străinilor care intenţionează să se deplaseze în România în vizită la cetăţeni români sau străini posesori ai unui permis de şedere român valabil. [pentru documente necesare, click aici]
Viza de scurtă ședere cu scopul afaceri (simbol C/A) - se acordă străinilor care intenţionează să călătorească în România în scopuri economice sau comerciale, pentru contracte ori tratative, pentru amplasarea, punerea în funcţiune sau verificarea folosirii şi funcţionării bunurilor achiziţionate ori vândute în cadrul contractelor comerciale şi de cooperare industrială, pentru instruirea personalului în acest sens, precum şi străinilor care sunt sau urmează să devină asociați ori acţionari ai unei societăţi comerciale din România. [pentru documente necesare, click aici]
Viza de scurtă ședere cu scopul transport (simbol C/TR) - se acordă străinilor care urmează să călătorească pentru perioade scurte, în scopul desfăşurării unor activităţi profesionale legate de transportul de mărfuri sau de persoane. [pentru documente necesare, click aici]
Viza de scurtă ședere pentru activităţi sportive (simbol C/SP) - este viza pentru străinii care urmează să intre în România pe o durată de timp limitată, în vederea participării la activităţi sportive ocazionale. [pentru documente necesare, click aici]
Viza de scurtă ședere cu scopul activităţi culturale, ştiinţifice, umanitare, tratament medical de scurtă durată sau alte activităţi care nu contravin legilor române (simbol C/ZA) - se acordă în condiţiile justificării prezenţei în România. [pentru documente necesare, click aici]
Viza de lungă ședere (simbol D)
Viza de lungă şedere se acordă străinilor, la cerere, pe o perioadă de 90 de zile, cu una sau mai multe călătorii. Dreptul de şedere conferit prin viza de tip D, poate fi prelungit prin solicitarea prelungirii dreptului de şedere pe teritoriul naţional, materializată prin acordarea unui permis de şedere, obţinut în baza unei solicitări adresate Inspectoratul General pentru Imigrări din cadrul Ministerului Afacerilor Interne. Cererile de prelungire a dreptului de şedere temporară se depun personal de către solicitanţi, cu cel puţin 30 de zile înainte de expirarea termenului pentru care li s-a aprobat şederea, la formaţiunile teritoriale ale Inspectoratului General pentru Imigrări din zona de reşedinţă.
Viza de lungă şedere se acordă pentru următoarele scopuri:
Viza de lungă şedere pentru activităţi economice (Simbol D/AE) se acordă străinilor care urmează să desfăşoare pe teritoriul României activităţi economice organizate şi reglementate prin legi speciale. [pentru documente necesare, click aici]
Viza de lungă şedere pentru desfăşurarea de activităţi profesionale (Simbol D/AP) se acordă străinilor care urmează să exercite pe teritoriul României profesii liberale reglementate prin legi speciale. [pentru documente necesare, click aici]
Viza de lungă ședere cu scopul activități comerciale (Simbol D/AC) - se acordă străinilor care sunt sau urmează să devină acţionari sau asociaţi cu atribuţii de conducere şi administrare a unor societăţi comerciale din România. [pentru documente necesare, click aici]
Viza de lungă şedere pentru angajare în muncă (Simbol D/AM)
se acordă străinilor în scopul încadrării în muncă pe teritoriul României la un angajator. Viza acordată în acest scop se va elibera şi sportivilor care urmează să evolueze în cadrul unor cluburi sau echipe din România, în baza unui contract individual de muncă sau a unei convenţii civile în condiţiile legii.
[pentru documente necesare, click
aici]
Viza de lungă şedere pentru angajare în muncă se va acorda şi în cazul persoanelor care urmează a călători în România pentru angajare în muncă în calitate de lucrător sezonier.
[pentru documente necesare, click
aici]
Viza de lungă şedere pentru angajare în muncă (identificată prin simbolul D/AM) se acordă străinilor pe baza autorizaţiei de muncă eliberate de Inspectoratul General pentru Imigrări din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, în condiţiile legii, cu excepţia autorizaţiei de muncă pentru lucrători detaşaţi.
Viza de lungă şedere pentru angajare în muncă se acordă fără prezentarea copiei avizului de angajare străinilor din următoarele categorii:
- a. străinilor al căror acces liber pe piaţa muncii din România este stabilit prin tratate încheiate de România cu alte state;
- b. străinilor care urmează să desfăşoare activităţi didactice, ştiinţifice, sau alte categorii de activităţi specifice în instituţii de profil acreditate ori autorizate provizoriu din România, în baza unor acorduri bilaterale şi personalul cu calificare specială, în baza ordinului ministrului educaţiei naţionale, precum şi străinii care desfăşoară activităţi artistice în instituţii de cultură din România, în baza ordinului ministrului culturii;
- c. străinilor care urmează să desfăşoare pe teritoriul României activităţi solicitate de ministere ori de alte organe ale administraţiei publice centrale sau locale ori de autorităţi administrative autonome;
- d. străinilor care sunt numiţi la conducerea unei filiale, reprezentanţe sau sucursale de pe teritoriul României a unei companii care are sediul în străinătate, iar la data solicitării nu sunt asociaţi, acţionari sau administratori la o persoană juridică română şi, la filiala, reprezentanţa sau sucursala respectivă, nu mai există un alt străin care beneficiază de un drept de şedere în acest scop.
- e. cetăţenilor din Republica Moldova, din Republica Serbia şi din Ucraina, încadraţi în muncă pe teritoriul României, cu contract individual de muncă cu normă întreagă, pe o perioadă de maximum 9 luni într-un an calendaristic (potrivit calendarului gregorian adoptat de România, “anul calendaristic” are 365 de zile şi este socotit de la 1 ianuarie la 31 decembrie).
Străinul poate solicita viza de lungă şedere pentru angajare în muncă în termen de 180 de zile de la data eliberării autorizaţiei de muncă. Decizia cu privire la solicitarea de viză tip D/AM este luată de către Centrul Național de Vize din cadrul Ministerului Afacerilor Externe, în termen de 20 zile de la data depunerii cererii de eliberare a vizei. Termenul de soluţionare a cererilor de vize formulate de categoriile de străini de mai sus, care beneficiază de exonerarea de la obligativitatea obţinerii în prealabil, a unui aviz de angajare, este de până la 60 de zile de la data depunerii.
Viza de lungă şedere pentru detaşare (Simbol D/DT) se acordă străinilor în scopul desfăşurării de activităţi lucrative pe teritoriul României la un beneficiar al prestării de servicii. Viza de lungă şedere pentru detaşare atestă şi dreptul de muncă al străinului pe teritoriul României. [pentru documente necesare, click aici]
Viza de lungă şedere pentru detaşare se acordă fără prezentarea copiei avizului de detaşare străinilor din următoarele categorii:
- a. străinii angajaţi ai persoanelor juridice cu sediul în unul dintre statele membre ale Uniunii Europene sau ale Spaţiului Economic European ori în Confederaţia Elveţiană, detaşaţi în România, cu condiţia prezentării permisului de şedere din acel stat;
- b. străinii care urmează să desfăşoare activităţi didactice, ştiinţifice sau alte categorii de activităţi specifice cu caracter temporar în instituţii de profil acreditate ori autorizate provizoriu din România, în baza unor acorduri bilaterale şi personalul cu calificare specială, în baza ordinului ministrului educaţiei naţionale, precum şi străinii care desfăşoară activităţi artistice în instituţii de cultură din România, în baza ordinului ministrului culturii;
- c. străinii care urmează să desfăşoare pe teritoriul României activităţi temporare solicitate de ministere ori de alte organe ale administraţiei publice centrale sau locale ori de autorităţi administrative autonome.
Viza de lungă şedere pentru detaşare se acordă străinilor pe baza autorizaţiei de muncă pentru lucrători detaşaţi, eliberată de Inspectoratul General pentru Imigrări, în condiţiile legii.
Străinul poate solicita viza de lungă şedere pentru detaşare, în termen de 60 de zile de la data eliberării autorizaţiei de muncă pentru lucrători detaşaţi. Decizia cu privire la solicitarea de viză tip D/DT, este luată de către Centrul Naţional de Vize din cadrul Ministerului Afacerilor Externe, în termen de 10 zile de la data depunerii cererii de eliberare a vizei. Pentru categoriile de străini de mai sus, care beneficiază de exonerarea de la obligativitatea obţinerii în prealabil, a unei autorizaţii de muncă, decizia cu privire la solicitarea de viză tip D/DT, se ia de către Inspectoratul General pentru Imigrări din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, în termen de până la 30 de zile de la data primirii solicitării din partea misiunii diplomatice sau oficiului consular la care este formulată solicitarea de viză. În cazuri temeinic justificate, când este necesară o examinare mai aprofundată a cererii, termenul menţionat mai sus, poate fi prelungit cu 15 zile.
Viza de lungă ședere cu scopul studii (Simbol D/SD) - se acordă străinilor care urmează să intre în România pentru a urma cursuri în învăţământul preuniversitar, universitar sau postuniversitar, după caz, ori pentru obţinerea unor titluri ştiinţifice în cadrul instituţiilor de stat sau particulare acreditate, potrivit legii. Acest tip de viză se acordă străinilor - studenţi, stagiari, elevi. Acest tip de viză se acordă şi străinilor acceptaţi la studii în baza documentelor internaţionale la care România este parte. [pentru documente necesare, click aici]
Calitatea de student o are străinul care a fost acceptat de o instituţie de învăţământ superior de stat sau particulară, acreditată ori autorizată provizoriu potrivit legii, la un program de licenţă, master, la un program de studii doctorale sau postdoctorale, la forma de învăţământ cu frecvenţă.
Calitatea de elev o are străinul care a fost acceptat de o unitate de învăţământ preuniversitar de stat sau particulară, acreditată ori autorizată provizoriu potrivit legii, în cadrul unui program de schimb de elevi sau al unui proiect educaţional, precum şi străinul de origine română, bursier al statului român sau exonerat de la plata taxelor de școlarizare, înscris la o instituție de învățământ preuniversitar de stat, ciclul liceal, cu frecvență. Străinii care participă la un program de schimb de elevi sau proiect educaţional trebuie să aibă vârsta cuprinsă între 13 şi 19 ani.
Calitatea de stagiar o are străinul care are o diplomă de învăţământ superior sau care urmează un ciclu de studii care conduce la o diplomă de învăţământ superior şi care este admis pentru un program de formare în vederea dobândirii de cunoştinţe, de practici şi de experienţă într-un mediu profesional.
Viza de lungă ședere cu scopul reîntregirea familiei (simbol D/VF) - se acordă străinilor care urmează să intre în România în scopul redobândirii unităţii familiale. [pentru documente necesare, click aici]
Viza de lungă ședere poate fi solicitată de sponsorul posesor al unui permis de şedere temporară valabil un an, al unei Cărţi albastre a UE, al unui permis ICT, al unui permis «mobile ICT», al unui permis de şedere pe termen lung sau beneficiar al statutului de refugiat ori al protecţiei subsidiare poate solicita reîntregirea familiei pentru:
NOTA: Străinii titulari ai unui drept de şedere pentru desfăşurarea unei activităţi de cercetare ştiinţifică şi străinii posesori ai Cărţii albastre a UE, ai unui permis ICT sau ai unui permis «mobile ICT» pot solicita reîntregirea familiei chiar dacă valabilitatea permisului de şedere temporară este mai mică de un an. Acronimul “ICT” este utilizat pentru „persoana transferată în cadrul aceleiași companii” (intra-corporate transferee), conform Directivei 2014/66/UE.
- a. soţ/soţie;
- b. copiii minori necăsătoriţi ai sponsorului şi ai soţului/soţiei, inclusiv cei adoptaţi;
- c. copiii minori necăsătoriţi ai sponsorului, inclusiv cei adoptaţi, aflaţi în întreţinerea sa şi asupra cărora sponsorul exercită drepturile părinteşti. Dacă drepturile părinteşti sunt exercitate în comun, este necesar şi consimţământul celuilalt titular al drepturilor părinteşti cu privire la reîntregirea familiei solicitată de sponsor;
- d. copiii minori necăsătoriţi ai soţului/soţiei, inclusiv cei adoptaţi aflaţi în întreţinerea sa şi asupra cărora soţul/soţia exercită drepturile părinteşti. Dacă drepturile părinteşti sunt exercitate în comun, este necesar şi consimţământul celuilalt titular al drepturilor părinteşti cu privire la reîntregirea familiei solicitată de sponsor.
N.B. : Străinii, menţionaţi mai sus, titulari ai unui drept de şedere pentru desfăşurarea unei activităţi de cercetare ştiinţifică şi străinii posesori ai Cărţii albastre a UE pot solicita reîntregirea familiei chiar dacă valabilitatea permisului de şedere este mai mică de un an.
Inspectoratul General pentru Imigrări poate aproba, dacă sunt întrunite condiţiile prevăzute de lege, reîntregirea familiei şi pentru următoarele categorii:
- a. rudele de gradul I în linie ascendentă ale sponsorului sau ale soţului/soţiei, în cazul în care nu se pot întreţine singure şi nu se bucură de un sprijin familial adecvat în ţara de origine;
- b. copiii adulţi necăsătoriţi ai sponsorului sau ai soţului/soţiei, în cazul în care aceştia nu se pot întreţine singuri din motive medicale.
Minorii neînsoţiţi, beneficiari ai statutului de refugiat sau ai protecţiei subsidiare, pot solicita reîntregirea familiei pentru:
- a. rudele de gradul I în linie ascendentă sau tutorele legal; ori
- b. atunci când aceştia nu există sau nu pot fi identificaţi, orice altă rudă a acestuia.
Viza de lungă şedere pentru reîntregirea familiei se eliberează de către misiunile diplomatice sau oficiile consulare ale României din ţara în care membrii de familie îşi au reşedinţa sau domiciliul.
Pot solicita viză pentru reîntregirea familiei şi următoarele categorii de persoane:
- a. străinii căsătoriţi cu cetăţeni români;
- b. străinii necăsătoriţi care convieţuiesc cu cetăţeni români necăsătoriţi, dacă au cel puţin un copil împreună, denumiţi în continuare parteneri;
- c. copiii cetăţeanului român, ai soţului/soţiei sau ai partenerului, inclusiv cei adoptaţi, care:
- i) nu au împlinit vârsta de 21 de ani;
- ii) se află în continuarea studiilor şi nu au depăşit vârsta de 26 de ani;
- iii) deşi sunt adulţi, aceştia nu se pot întreţine singuri din motive medicale.
- d. rudele de gradul I în linie ascendentă ale cetăţeanului român sau ale soţului/soţiei acestuia;
- e. străinul părinte al cetăţeanului român minor, dacă face dovada faptului că minorul se află în întreţinerea sa sau că există obligaţia plăţii pensiei de întreţinere, obligaţie pe care străinul şi-o îndeplineşte cu regularitate;
- f. străinii, membrii de familie ai cetăţenilor români, care fac dovada că sunt înregistraţi cu drept de rezidenţă în alt stat membru în această calitate.
Adopţia trebuie să fie dispusă printr-o decizie a unei autorităţi române competente, în condiţiile legii, sau printr-o decizie a unei autorităţi a altui stat, care produce efecte juridice pe teritoriul României.
Viza de lungă ședere cu scopul activități religioase (Simbol D/AR) - se acordă străinilor care urmează să intre în România pentru a desfăşura activităţi în domeniul cultelor recunoscute, la cererea acestora. [pentru documente necesare, click aici]
Viza de lungă şedere pentru activităţi religioase se acordă străinilor, la cerere, de către misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României din ţara în care aceştia îşi au reşedinţa sau domiciliul.
Viza de lungă şedere pentru desfăşurarea de activităţi de cercetare ştiinţifică (simbol D/CS) - se acordă străinilor care urmează să intre în România pentru desfăşurarea de activităţi de cercetare ştiinţifică, în baza avizului Ministerului Cercetării şi Inovării şi al Inspectoratului General pentru Imigrări. [pentru documente necesare, click aici]
Viza de lungă ședere pentru alte scopuri (Simbol D/AS) - se acordă, la cerere, de către misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României din ţara în care aceştia îşi au reşedinţa sau domiciliul, următoarelor categorii de străini: [pentru documente necesare, click aici]
- celor desemnaţi ca administratori ai unei societăţi comerciale, dacă fac dovada că îndeplinesc în mod cumulativ următoarele condiţii:
- i. au calitatea de administrator;
- ii. la data solicitării nu sunt asociaţi sau acţionari la societatea comercială în cauză sau la altă persoană juridică română şi nu au avut aceste calităţi în ultimii 2 ani;
- iii. la societatea comercială în cauză nu mai există un alt străin care a obţinut un drept de şedere în acest scop;
- iv. societatea comercială în cauză a realizat un aport de capital sau transfer de tehnologie de cel puţin 50.000 euro;
- celor care solicită intrarea pe teritoriul României în scopul formării profesionale neremunerate în cadrul unui furnizor de pregătire profesională acreditat ori în cadrul unei întreprinderi din sectorul public sau privat autorizate în condiţiile legii să desfăşoare astfel de activităţi, dacă fac dovada că îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii:
- i. au încheiat un contract de formare pentru participarea neremunerată la o formă de pregătire în cadrul unui furnizor de pregătire profesională acreditat ori în cadrul unei întreprinderi din sectorul public sau privat autorizate în condiţiile legii să desfăşoare astfel de activităţi;
- ii. dispun de mijloace de întreţinere în cuantum de cel puţin salariul mediu brut pe economie lunar pentru întreaga perioadă înscrisă în viză;
- iii. au încuviinţarea părinţilor sau a tutorelui cu privire la şederea pe teritoriul României în acest scop, dacă străinul este minor.
- celor care desfăşoară activităţi în cadrul unor programe de voluntariat, dacă fac dovada că îndeplinesc în mod cumulativ următoarele condiţii:
- i. au încheiat un contract de voluntariat cu o entitate-gazdă, în cuprinsul căruia se face menţiune cu privire la activitatea pe care urmează să o desfăşoare, condiţiile în care sunt monitorizaţi în îndeplinirea sarcinilor, orele de lucru, precum şi, după caz, formarea profesională la care participă străinul, necesară îndeplinirii serviciului de voluntariat;
- ii. entitatea-gazdă asigură cazarea, mijloacele de întreţinere şi asigurarea medicală pentru întreaga perioadă de valabilitate a vizei, cheltuielile şi/sau banii de buzunar, precum şi eventualele costuri privind executarea măsurilor de îndepărtare.
- iii. au vârsta de peste 14 ani inclusiv;
- iv. au încuviinţarea părinţilor sau a tutorelui cu privire la şederea pe teritoriul României în acest scop, dacă străinul este minor;
- v. entitatea-gazdă face dovada că a încheiat o poliţă de asigurare civilă, cu excepţia voluntarilor care participă la Serviciul european de voluntariat.
- celor care urmează tratament medical de lungă durată, în cadrul instituţiilor medicale publice sau private, dacă prezintă scrisoare de acceptare din partea instituţiilor respective, în care să fie precizate diagnosticul şi durata tratamentului. Această viză poate fi acordată şi pentru un eventual însoţitor, care asistă străinul aflat în imposibilitatea de a se îngriji singur, dacă acest lucru este menţionat expres în scrisoarea de acceptare;
- celor care desfăşoară alte activităţi ce nu contravin legilor române, dacă îşi justifică prezenţa pe teritoriul României;
- cetăţenii străini care desfăşoară activităţi sportive de performanţă în cadrul cluburilor sportive din România vor prezenta contractul-cadru de activitate sportivă potrivit modelului Ordinului ministrului tineretului şi sportului nr.631/2017 privind aprobarea modelului-cadru al contractului de activitate sportivă.
- nomanzilor digitali care doresc să călătorească şi să rămână pe teritoriul României, in timp ce continuă sa obţină venituri din prestarea contractului de muncă la o companie înregistrată în afara României sau din activităţiile desfăsurate printr-o companie înregistrată de aceştia în afara României, prin utilizarea tehnologiei informaţiei şi comunicaţiilor, dacă îndeplinesc în mod cumulativ următoarele condiţii:
- i.dispun de mijloace de întreţinere obţinute din activitatea desfăşurată, în cuantum de cel puţin trei ori câştigul salarial mediu brut lunar din România pentru fiecare dintre ultimele 6 luni anterioare datei depunerii cererii de viză, precum şi pentru întreaga perioadă înscrisă în viză;
- ii.desfăsoară activităţile din care obţin venituri, de la distanţă, prin folosirea tehnologiei informaţiei şi comunicaţiilor;
Viza diplomatică şi viza de serviciu (simbol DS) - permit intrarea în România, pentru o şedere, de regulă, de lungă durată, străinilor titulari ai unui paşaport diplomatic, respectiv de serviciu, care urmează să îndeplinească o funcţie oficială ca membri ai unei reprezentanţe diplomatice sau ai unui oficiu consular al statului de apartenenţă în România. [pentru documente necesare, click aici]
Aceste tipuri de vize se eliberează titularilor de paşapoarte diplomatice, respectiv de serviciu sau asimilate acestora, la solicitarea Ministerului Afacerilor Externe al statului trimiţător sau a unei reprezentanţe diplomatice ori consulare a acestuia, precum şi membrilor de familie, împreună cu care titularul locuieşte, şi sunt valabile pe perioada misiunii sau în conformitate cu înţelegerile bilaterale la care România este parte.